Săptămâna trecută, în cadrul dezbaterilor din Parlament privind situaţia subvenţiilor şi a întârzierilor de plată nepermis de mari, ministrul Agriculturii, vâlceanul Achim Irimescu, a declarat că până la finele lunii iunie 2016 se vor plăti toate subvenţiile restante, explicând argumentat faptul că întârzierile plăţilor subvenţiilor au fost cauzate de incompetenţa fostului ministru al Agriculturii, domnul Daniel Constantin. Cu toate acestea, deputatul Cristian Buican a depus la Parlament o interpelare prin care îi solicită ministrului Achim Irimescu nu doar plata de urgenţă a subvenţiilor, ci şi „prezentarea opiniei publice a cauzelor care au dus la aceste întârzieri nepermise şi pedepsirea vinovaţilor, fie prin măsuri administrative dure sau, dacă există dovezi de încălcare a legii, prin sesizarea instituţiilor abilitate”.
În finalul interpelării depuse, deputatul Cristian Buican i-a transmis un avertisment ministrului Agriculturii, considerând că neplata subvenţiilor restante până la finele lunii iunie 2016, conform promisiunii publice făcute şi asigurărilor date în Plenul Camerei Deputaţilor, ar trebui să însemne automat ori o demisie de onoare, ori o demitere urgentă din partea prim-ministrului.
“Este inadmisibil ca până la această dată să nu fie achitate subvenţiile agricole, indiferent de explicaţiile existente sau de greaua moştenire invocată. Subvenţiile acordate în agricultura din România reprezintă un sprijin însemnat care este luat în calculul economic de către orice fermă, fie că vorbim de cele de subzistenţă, de cele medii sau de fermele mari” - Cristian BUICAN, preşedintele PNL Vâlcea.
“Sute de mii de fermieri încă aşteaptă subvenţiile restante. Este inadmisibil, o bătaie de joc! Fie că vorbim de fermele mari, sau de cele medii şi chiar de cele de subzistenţă, toţi fermierii îşi calculează la virgulă veniturile, iar subvenţia e un astfel de venit. Gândiţi-vă că a trebuit să se împrumute, în contul subvenţiei, pentru a-şi face lucrările necesare. Le plăteşte cineva acestor fermieri dobânda pe sumele împrumutate? Chiar dacă la o analiză mai profundă descoperim că incompetentul Daniel Constantin a încurcat aşa de rău procedurile de anul trecut încât acum se chinuie foarte mulţi să soluţioneze această situaţie, pe mine nu mă interesează. Cineva trebuie să plătească, fie administrativ, fie, dacă a fost încălcată legea, conform prevederilor legale. De-aia sunt puşi acolo, în fruntea ministerului şi a instituţiilor responsabile pentru subvenţii, să găsească soluţii pentru plata acestora. Dacă până la finele lunii iunie nu vor fi plătite toate subvenţiile restante, o să mă transform în cel mai aprig contestatar al ministrului Agriculturii, chiar dacă e vâlcean”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.