Economic

Francul elveţian aproape de maximul anului

Odată trecute alegerile locale, perechea euro/leu a avut o volatilitate redusă, cursul mişcându-se într-un culoar de circa un ban. Mult mai volatil a fost francul elveţian, care s-a apropiat de maximul acestui an.
Cel mai recent sondaj asupra modului în care vor vota britanicii la referendumul de săptămâna viitoare indică un avans de 10% pentru tabăra care doreşte ieşirea Marii Britanii din UE.
Aceasta a produs scăderea lirei sterline la minimul ultimelor patru luni iar un eventual Brexit ar putea echivala cu o scădere instantanee a acţiunilor europene cu circa 25%.
Pe acest fond, investitorii de pe pieţele internaţionale şi-au înmulţit plasamentele în moneda elveţiană. Francul, care este considerat drept o „monedă refugiu”, la fel ca uncia de aur sau yenul, s-a apreciat faţă de euro de la 1,11 la 1,084, la finalul perioadei analizate. Pe piaţa locală, media BNR a urcat de la 4,1055 la 4,1541 lei, foarte aproape de maximul acestui an de 4,1732 lei, care a fost înregistrat în 12 ianuarie.
Cursul euro s-a mişcat între 4,5070 şi 4,5178 lei, medie stabilită la finalul perioadei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,5140 şi 4,5190 lei, cu închiderea la 4,5130 şi 4,5160 lei.
Evoluţia leului din următoarele două săptămâni va fi influenţată, în principal, de factorii externi, precum deciziile care vor fi luate de Comitetul de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC) în privinţa nivelul dobânzii-cheie, sau de rezultatul referendumului din Marea Britanie.
Cursul dolarului american a scăzut la jumătatea perioadei la 3,9636, dar a încheiat-o pe creştere, la 4,0115 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au urcat la 4,005 – 4,015 lei.
Pe pieţele internaţionale, perechea euro/dolar a avansat până la 1,1416 dolari, maximul ultimei luni, dar a scăzut la finalul perioadei până la 1,1274 - 1,1232 dolari.
Creşterea euro a fost provocată de ecourile încetinirii ritmului de redresare a pieţei muncii americane, care punea sub semnul întrebării posibilitatea ca FOMC să decidă o nouă creştere, după cea din decembrie trecut, a dobânzii cheie. După depăşirea pragului de 1,14 dolari au urmat marcările de profit şi luarea unor poziţii de expectativă înainte de şedinţa FOMC şi referendumul din Marea Britanie.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru septembrie la 1,1355 – 1,1392 dolari iar pentru decembrie a scăzut de la 1,1421 la 1,13 dolari în timp ce uncia de aur cu scadenţa la finalul lunii a crescut de la 1.252 la 1.271 dolari.
Analiza cuprinde perioada 7 – 13 iunie

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...