Într-un discurs recent, guvernatorul băncii centrale face două observaţii.
Prima - ”the very recourse to a VAT-adjusted inflation measure in our analysis and communication came under fire.” O exagerare. În afară de subsemnatul, nu cunosc alt exemplu în care cineva să fi criticat prezentarea ratei inflaţiei cu taxe constante. Apelul la autoritate, “This is by no means different in nature than the Eurostat’s HICP at constant taxes“, al domnului guvernator nu schimbă situaţia din punctul meu de vedere. Băncile centrale cam peste tot în lume folosesc modele cu putere de estimare aproape de zero (DSGE) şi se vede. Sau se încăpăţânează să folosească ideea de “output-gap” chiar dacă ştiu că în timp real nu are nicio valoare. Dar faptul că folosesc modele cu putere slabă de estimare şi varibile care nu reprezintă realitatea nu înseamnă că fac un lucru bun şi ar trebui să acceptam orice ne spun doar pentru că sunt bănci centrale.
A doua: “…it should be pointed out that behind the «perfect storm» of deflationary exogenous shocks (low energy, food and metal prices, successive VAT rate cuts), demand-side inflationary pressures are looming: a positive output gap is emerging, unit labour cost pressures are building up, fiscal policy is taking a strongly expansionary turn”.
Nimic nou aici. Doar că faţă de iunie 2015 avem mai multă informaţie. Banca centrală a trimis un mesaj “hawkish” (inflaţia va creşte, aşa că vom acţiona) din primul moment în care a fost anunţată relaxarea fiscală. S-a opus cât a putut reducerilor de taxe, iar ameninţarea preferată a fost cu creşterea inflaţiei - scad taxele, va creşte inflaţia. După ce au scăzut taxele şi rata inflaţiei a intrat în teritoriu negativ, a avertizat că în spatele deflaţiei există presiuni inflaţioniste. În primele comunicate după reducerile de taxe a folosit cuvântul “ecranare”, la care a renunţat după două (trei?) comunicate. Banca centrală a folosit toată puterea ei de comunicare pentru a arăta că în economie presiunile inflaţioniste cresc. De aici şi prezentarea unei rate a inflaţiei “fără” efectele taxelor.
Să prespunem că accept indicatorul care prezintă rata inflaţiei estimată de BNR fără efectul taxelor. Să presupunem că aşa ceva există şi banca centrală a reuşit să surprindă printr-o metodă statistică realitatea fără reducerile de taxe.
În 2015, rata inflaţiei FĂRĂ efectul taxelor s-a menţinut cu mult sub ţintă. Chiar şi rata inflaţiei măsurată de CORE2 - ajustat pe care BNR susţine că o influenţează direct. Ce ne spune acest lucru? Foarte simplu, inflaţia a fost sub ţintă în 2015 pentru că politică monetară în anii anteriori a fost mult prea restrictivă pentru condiţiile economice. Şi mai simplu, am fi putut avea o creştere economică mai mare în anii anteriori dacă banca centrală se concetra doar pe obiectivul principal - ţinta de inflaţie. Rata inflaţiei de astăzi şi dobânzile mici sunt efectul unei politici monetare restrictive din trecut. Punct.
Acum să ne uităm la cum vede BNR viitorul. Banca centrală este consecventă şi estimează o rată a inflaţiei în creştere. Dar aici apare o altă problemă. Rata inflaţiei peste 8 trimestre creşte cu mult peste ţintă. Altfel spus, banca centrală ţine politica monetară prea relaxată astăzi pentru condiţiile economice.
OK. O să recunosc că nu este uşor să implementezi politica monetară. Mai ales dacă nu înţelegi cum funcţionează o economie, foloseşti modele care să nu surprindă realitatea şi indicatorii “fabricaţi”. În acest moment, banca centrală avertizează că există presiuni inflaţioniste şi în acelaşi timp estimează ratarea ţintei peste 8 trimestre. Nu mai spun că nimeni din Guvern sau Parlament nu sesizează acest lucru. Dar BNR ar trebui să vadă inconsecvenţa mesajului. Sau poate vede şi crede că noi nu sesizăm inconsecvenţa. Nu m-ar mira, având în vedere complexul de superioritate al instituţiei.
BNR trebuie să ajusteze condiţiile monetare din prezent în aşa fel încât rata inflaţiei estimată să ajungă la ţintă. Ţinta este 2,5%, nu întreg intervalul. Rolul intervalului este acolo în cazul în care sunt şocuri neprevăzute. Dar în model şi în estimare BNR ar trebui să folosească rata fixă, nu intervalul.
Dar, mai mult ca orice, vreau să aud explicaţiile BNR pentru rata inflaţiei (fără efectele TVA) cu mult sub ţintă în 2015. Nici pentru aceasta nu este responsabilă politica monetară? Nici măcar pentru CORE2 ajustat? Dar pentru estimarea CORE2 ajustat peste 8 trimestre?
De fapt, am o singură întrebare pentru BNR: politica monetară este responsabilă pentru ratarea ţintei în 2015 sau pentru ratarea ţintei în 2018? Dacă nu este responsabilă pentru niciuna, atunci chiar nu văd rolul băncii centrale şi poate că ar trebui să ne gândim la un sistem monetar alternativ.