Administraţie

PSD a câştigat detaşat alegerile locale în Vâlcea

Alegătorii au taxat dur strategia PNL Vâlcea, influenţaţi şi de prăbuşirea economiei judeţului în ultimii trei ani

Duminică, 5 iunie, judeţul Vâlcea s-a situat în prima treime, la nivel naţional, ca prezenţă la vot. 183.405 vâlceni din cei 336.087 înscrişi pe listele permanente, plus 3.755 care au fost trecuţi pe listele suplimentare au mers la urne, în cele 430 de secţii, pentru a-şi stabili aleşii locali şi judeţeni pentru următorii patru ani, procentul fiind de 56,06% (sursa: http://prezenta.2016bec.ro).

Marele învingător la vot politic în Vâlcea este de departe PSD, în frunte cu tânărul preşedinte al filialei judeţene, deputatul Constantin Rădulescu. Rezultatele finale date publicităţii luni de către Biroul Electoral Judeţean (BEJ) pentru Consiliul Judeţean arată că doar patru formaţiuni vor fi reprezentate în legislativ pentru următorii patru ani: PSD - 14 consilieri, PNL - 13, PER 3 şi ALDE 3. PSD a fost preferat de 65.062 vâlceni (37,9% din voturi), iar PNL de 59.261 (34,5%). PER a completat podiumul judeţean cu 8,3% din sufragii, ALDE clasânduse pe locul patru, cu 6,9%. Următoarele partide ca număr de voturi pentru CJ Vâlcea sunt PMP - 2,6%, PRU - 2,5%, PSR - 1,5%, UNPR- 1,3%, PRM - 1,1%, PPU-SL - 1,1%, PSRo - 0,9%, Partida Romilor - 0,7%, şi PND - 0,7%.

“Sunt convins că Partidul Social Democrat va obţine preşedinţia Consiliului Judeţean. Avem cel mai mare număr de mandate. Avem întreaga disponibilitate de a discuta cu forţele politice partener tradiţional, cum ar fi ALDE, pentru a construi majoritatea în consiliul judeţean. Vom discuta şi despre majoritatea în Consiliul Local Râmnicu Vâlcea. Aşadar, sunt convins că PSD va conduce judeţul Vâlcea. Construim, cum am mai spus, în logica binelui. Nu vrem să punem mâna pe putere în judeţul Vâlcea. Vrem să le redăm oamenilor puterea, vrem să redeschidem consiliul judeţean către oameni, să construim cu calmitate, fără ambiţii politice exagerate, un proiect pentru judeţul Vâlcea care să-i ajute pe vâlceni”, a declarat Constantin Rădulescu. În comparaţie cu anul 2012, PSD a obţinut cu patru primari mai mult (33 faţă de 29), peste 100 de consilieri locali în plus (360 faţă de 257) şi a câştigat alegerile pentru CJ în Râmnicu Vâlcea (peste 35%), situaţie care-i permite să impună şi un număr record de viceprimari, în urma negocierilor care au loc în aceste zile.

Primarii PNL pun presiune pe Buican să facă orice compromis posibil pentru Consiliul Judeţean

O altă concluzie a rezultatului acestor alegeri indică PNL ca marele învins, partid care, deşi a câştigat numărul cel mai mare de primari (51 faţă de numai 33 ai PSD), a fost sancţionat destul de sever la votul politic, diferenţa faţă de primul loc fiind de peste 5.700 de voturi. Acum, edilii pun presiune pe preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, să negocieze inclusiv funcţia de preşedinte al CJ Vâlcea pentru a nu se pierde accesul la fondurile necesare cofinanţărilor europene şi alte investiţii.


Fără a-şi ascunde dezamăgirea, Cristian Buican a declarat că “din păcate, partidul nu a reuşit să atingă decât un obiectiv din cele trei propuse şi anume cel mai mare număr de primari din judeţ”.

Paradoxal, cel mai scump i-a costat pe liberali sprijinul indirect acordat lui Mircia Gutău, la Râmnicu Vâlcea, sabotându-şi propriul candidat şi organizaţia municipală care nu a reuşit să aducă în materie de vot politic, în aceste condiţii, decât puţin peste 4.000 de voturi.

Tot în materie de vot în mediul urban, liberalii au reuşit să-şi mai adjudece numai primăriile din oraşele Bălceşti, Berbeşti, Ocnele Mari, Brezoi, Călimăneşti, Govora, în timp de PSD a obţinut victoria în municipiul Drăgăşani şi oraşele Băbeni, Horezu şi Băile Olăneşti.

ALDE Vâlcea a obţinut două victorii, în comunele Runcu şi Ghioroiu, iar doi independenţi au câştigat la Ioneşti (Constantin Neagoie, reales, sprijinit de lista PNL pentru consiliul local) şi Măciuca (Mugurel Mărcoianu, sprijinit de lista PER).

Componenţa Consiliului Local Rm. Vâlcea după alegerile din 5 iunie 2016:

1. Veţeleanu Ninel-Eusebiu (PER)
2. Preda Maria-Carmen (PER)
3. Băjan Gabriel-Savian (PER)
4. Bobeanu Maria (PER)
5. Pană Cătălin (PER)
6. Stelian Nicolae (PER)
7. Ştefănescu Elena-Simona (PER)
8. Pătru Diana-Maria (PER)
9. Romeo Rădulescu (PSD)
10. Vasile Cocoş (PSD)
11. Amza Valeru (PSD)
12. Dobrete Florentina Adina (PSD)
13. Olteanu Marin (PSD)
14. Leţu Fănel (PSD)
15. Chisalom Dumitru (PSD)
16. Popa Valentin Adrian (PSD)
17. Grigore Crăciunescu (PNL)
18. Mircea Poenaru (PNL)
19. Băzăvan Constantin (PNL)
20. Daniel Vâlcu (PNL)
21. Remus Grigorescu (ALDE)
22. Eduard Vîrlan (ALDE)
23. Ionuţ Nuică (ALDE)

Componenţa Consiliului Judeţean Vâlcea după alegerile din 5 iunie 2016:

1. Costi Rădulescu (PSD)
2. Oteşanu Daniela (PSD)
3. Mihăilescu Gheorghe (PSD)
4. Ciocan Vetuţa (PSD)
5. Persu Dumitru (PSD)
6. Oproaica Alexandru (PSD)
7. Belciu Ion (PSD)
8. Spiridon Nicu (PSD)
9. Pîrvu Constantin (PSD)
10. Dima Adrian-Cosmin (PSD)
11. Popa Ştefan-Ovidiu (PSD)
12. Comşa Ioan (PSD)
13. Matei Constantin-Bogdan (PSD)
14. Popa Laurenţiu (PSD)
15. Cristian Buican (PNL)
16. Romulus Bulacu (PNL)
17. Gheorghe Păsat (PNL)
18. Gheorghe Folea (PNL)
19. Samoil Vâlcu (PNL)
20. Victor Popescu (PNL)
21. Aurel Simion (PNL)
22. Victor Stănculescu (PNL)
23. Bogdan Alex Popescu (PNL)
24. Ştefan Prală (PNL)
25. Roxana Călina (PNL)
26. Gabriel Tomescu (PNL)
27. Mihaela Andreianu (PNL)
28. Valer Tudor (PER)
29. Niţu Constantin (PER)
30. Filip Teodosie (PER)
31. Adrian Buşu (ALDE)
32. Ioan Neamu (ALDE)
33. Ion Nicolae (ALDE)

Sute de alegători au fost înscrişi pe listele suplimentare

Locuitorii din mediul rural s-au mobilizat şi de această dată masiv, cei din mediul urban prezentându-se într-un număr dintre cele mai mici înregistrate în istoria alegerilor locale. Pentru exemplificare, în Râmnicu Vâlcea au votat 41.556 de alegători (41,81%), 99.391 fiind înscrişi în listele permanente în total. În termeni procentuali, cele mai mari prezenţe înregistrate în municipiul reşedinţă de judeţ au fost la Feţeni (62,35% din 170 alegători în total) şi Şcoala Gimnazială “Spiru Haret” (fostă Nr. 3, la graniţa administrativ teritorială cu comuna Vlădeşti – 50,13% din 1.548 alegători), ambele fiind fiefuri ale candidatului PER la funcţia de primar, Mircia Gutău, cel care a şi câştigat alegerile duminică. Un aspect important de scos în evidenţă din punct de vedere al carenţelor organizatorice îl reprezintă faptul că nu a existat secţie în care să nu îşi exprime votul şi persoane care au fost trecute pe liste suplimentare, secţiile nr. 61 şi nr. 62 de la Liceul Tehnologic Ferdinand I înregistrând mici recorduri în acest sens (16, respectiv 24 de alegători trecuţi pe listele suplimentare). În total, aproape 800 de voturi au fost exprimate de către persoane care şi-au schimbat actul de identitate în ultima clipă, tensionând şi mai mult spiritele şi lăsând loc de interpretări.

Gutău, învingător cu 16.724 de voturi (41,86%), Romeo Rădulescu a obţinut mai mult decât PSD la vot politic

Rezultatul votului pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ a fost neaşteptat de strâns în comparaţie cu pronosticurile optimiste, dinaintea alegerilor, pronunţate de favoritul competiţiei din sondaje, Mircia Gutău, şi susţinătorii săi.

Pentru funcţia de primar, Mircia Gutău (PER) a fost preferat, conform cifrelor oficiale ale Biroului Electoral Municipal (BEM), de 16.724 de râmniceni, Romeo Rădulescu (PSD) - 13.142, Remus Grigorescu (ALDE) - 4.332, iar Grigore Crăciunescu (PNL) - 3.262. Următoarele locuri au fost ocupate de Constantin Rotaru (PSR) cu 551 de voturi, Florin Brăgău (PRU) - 520 de voturi, independentul Mircea Constantin - 432 de voturi, Constantin Tanislav (PPU-SL) - 249 voturi, Ion Mardale (PND) - 213 voturi, Constantin Dorobanţu (PSRo) - 163 de voturi. Se poate observa că un important număr de voturi dinspre zona PSD s-au dus către candidatul ALDE, profesorul universitar Remus Grigorescu, şi un număr masiv de voturi tradiţional peneliste s-au îndreptat către Gutău.

Independenţii Persu şi Ţigaret, preferaţii râmnicenilor înaintea altor 8 formaţiuni

Pentru Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, PSD a obţinut 12.421 voturi, iar PER 12.412, fiind urmate de PNL (5.327) şi ALDE cu (4.309). În mod surprinzător, următoarele locuri în preferinţele râmnicenilor au fost ocupate în ordinea voturilor exprimate, de cei doi candidaţi independenţi, Mihai Persu (966 voturi) şi Bogdan Ţigaret (816). Ambii au obţinut mult mai multe sufragii decât formaţiuni politice care au mobilizat incomparabil mai multe resurse, atât umane cât şi financiare, în această campanie şi mai mult decât candidaţi care au câştigat primării de oraşe în judeţ (Mihai Pătru de la PNL, spre exemplu, a câştigat Primăria Ocnele Mari cu 747 voturi). PRU, PSRo, PPU-SL, PRM, PSR, PND, Partida Romilor şi PFDIN au obţinut sub 530 de voturi. Pragul electoral pentru Consiliul Local a fost stabilit la 1.973 de voturi, astfel că în CL Râmnicu Vâlcea cele 23 de mandate au fost distribuite astfel: PSD - 8, PER - 8, PNL - 4, ALDE - 3.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...