Sub Lupă

Mihai Pătru, caz de DNA! Amenzi neîncasate în valoare de 1,6 miliarde lei vechi!

Vrea să fie primar al oraşului Ocnele Mari, recunoaşte că îşi ridică o vilă de 6 miliarde de lei vechi, dar veniturile declarate public nu justifică sursa finanţării

Mihai Pătru, candidatul PNL pentru funcţia de primar al oraşului Ocnele Mari, şi-a făcut un titlu de glorie în localitate din faptul că a acţionat în instanţă publicaţia “Săptămâna în Oltenia” şi pe subsemnatul, făcându-se a nu şti că deschiderea unui proces nu înseamnă că are şi dreptate în demersul său, acest lucru urmând a-l stabili judecătorii.

Supărarea lui Pătru (Mihăiţă veterinarul, aşa cum e alintat) a fost provocată de dezvăluirile publicate de noi în ultimele luni în legătură cu modul controversat în care ar fi obţinut bucata de teren din faţa primăriei, pe care s-a apucat de anul trecut să-şi ridice o clădire impunătoare, lucrările fiind stopate fix după publicarea anchetelor noastre (de ce oare, dacă are conştiinţa curată?!?). De asemenea, Mihăiţă e vexat şi de faptul că am publicat adresa prin care ANI solicită urgent Primăriei Ocnele Mari autentificări ale declaraţiilor de avere şi de interese depuse de Mihai Pătru în calitate de funcţionar la departamentul Taxe şi Impozite şi că i-am publicat o “poză alături de nişte fete care au interpretat rolul de ursitoare la botezul nepoţelului meu” (sic!). “(...)Sunt o persoană publică şi astfel de articole calomnioase îmi ştirbesc imaginea şi-mi va afecta candidatura pentru funcţia de Primar al oraşului Ocnele Mari”, mai susţine Mihai Pătru, în acţiunea înregistrată la Judecătoria Râmnicu Vâlcea de către fratele său, avocatul George Pătru.

Probă proprie la proces, chiar autorizaţia de construire a vilei demonstrează că nu-şi justifică averea

Răspundem punctual şi succint la fiecare dintre acuzaţii, pentru că şi locuitorii din Ocnele Mari au dreptul să cântărească lucrurile în adevărata lor lumină. Înainte de toate, trebuie spus că fotografia cu pricina apare pe profilul de Facebook al reclamantului. Dar cel mai important lucru de subliniat este că Mihai Pătru a refuzat, cu martori, în repetate rânduri, să îşi exprime punctul de vedere în legătură cu cele semnalate de publicaţia noastră şi nici nu a emis vreun drept la replică pe adresa redacţiei, aşa cum a făcut martorul chemat de el la proces, consilierul local Constantin Lăzăroiu, drept la replică pe care redacţia noastră l-a publicat integral. Tot foarte important este de amintit că absolut toate dezvăluirile noastre au la bază o mulţime de documente oficiale şi declaraţii, inclusiv declaraţiile de avere şi de interese completate chiar de către Mihai Pătru şi postate pe site-ul Primăriei Ocnele Mari.
La acţiunea în instanţă, Pătru a anexat, ca probă, o copie după autorizaţia de construire nr. 22 din 30 iunie 2015 emisă de Primăria Ocnele Mari pentru construcţia “Locuinţă – 590.860 lei (!?!); împrejmuire=6.200 lei” (vezi facsimil). Din declaraţiile sale de avere şi de interese, reiese că Mihai Pătru se bazează pe un singur venit anual, de 23.268 lei, de unde rezultă că ori omul strânge “la ciorap” de vreo 25 de ani, ori are de gând să contracteze un împrumut bancar. Totuşi, stadiul de realizare a construcţiei depăşeşte deja 70%, din ceea ce se poate vedea cu ochiul liber chiar în centrul oraşului. Ne temem că, aşa cum spun jurnaliştii vechi, am descoperit chiar din “materialul clientului” că nu-şi justifică averea şi asta chiar depăşeşte interesul unei instituţii precum Agenţia Naţională de Integritate, după cum se va vedea în continuare.

“3. Centralizând valoarea amenzilor neînregistrate care se regăsesc în bibliorafturile 1-12 am găsit:
a) Valoare amenzi neîncasate 1.603.850.000 lei vechi (!?!);
b) Valoare amenzi prescrise până în anul 2010 inclusiv 400.500.000 lei vechi (!?!);
c) Valoare impozite neîncasate de peste 3 ani (pentru care nu au fost demarcate procedurile legale de recuperare executare) – peste 500.000.000 lei vechi (!?!);
d) Haos în evidenţa financiar–fiscală a debitorilor persoane fizice (dosare incomplete, lipsă declaraţii fiscale, modificări fără documente justificative – exemplu dosarul dl. Lăzăroiu Constantin pe Declaraţia Fiscală din 2007 face modificări şi contrasemnează în 2015 (...)”
Administrator public al oraşului Ocnele Mari, ec. Gheorghe Radu, “Concluzie finală la inventarele de predare-primire finalizate cu procese de predare-primire”

Amenzi neîncasate de 1,6 miliarde lei vechi, prejudiciu din cauza prescrierilor de 400 de milioane

Ne propusesem să nu mai insistăm pe subiectul Mihai Pătru. Totuşi, în urma insistenţelor noastre de a obţine date concrete despre ce a predat Pătru, sub propria semnătură, în momentul în care s-a autosuspendat din calitatea de funcţionar public pentru a putea candida la funcţia de primar, am intrat, zilele trecute, în posesia unor noi documente ce scot în evidenţă fapte de o gravitate ce nu poate fi ignorată, care sunt atribuite funcţionarului de la compartimentul Taxe şi Impozite al Primăriei Ocnele Mari. Este vorba, în primul rând, despre “Concluzie finală la inventarele de predare-primire finalizate cu procese de predare-primire” (nr. de înregistrare la primărie 4.822/09.05.2016). Din acest document, reiese că “Pătru Mihai (...) a declarat că nu are amenzi neînregistrate (...) şi că nu are cunoştinţă de contracte de închiriere, concesiune, vânzare-cumpărare, pentru care din diverse motive să fi încetat urmărirea debitelor restante” (Pagina E II, punctele 25 şi 26). Cu toate acestea, administratorul public Gheorghe Radu, verificând inventarul predat sub semnătură de Mihai Pătru funcţionarului Dumitru Ştefănescu (cel care i-a preluat atribuţiile de serviciu - n.r.), a constatat că “dl Pătru Mihai a făcut o declaraţie falsă cu scopul ducerii în eroare a celor care preiau documentele de evidenţă operativă primară, în sensul declinării responsabilităţii profesionale pe care a avut-o”.
În continuare, redăm textual din punctul 3. al documentului amintit:
“Centralizând valoarea amenzilor neînregistrate care se regăsesc în bibliorafturile 1-12 am găsit:
a) Valoare amenzi neîncasate 1.603.850.000 lei vechi (!?!);
b) Valoare amenzi prescrise până în anul 2010 inclusiv 400.500.000 lei vechi (!?!);
c) Valoare impozite neîncasate de peste 3 ani (pentru care nu au fost demarcate procedurile legale de recuperare executare) – peste 500.000.000 lei vechi (!?!);
d) Haos în evidenţa financiar–fiscală a debitorilor persoane fizice (dosare incomplete, lipsă declaraţii fiscale, modificări fără documente justificative – exemplu dosarul dl. Lăzăroiu Constantin pe Declaraţia Fiscală din 2007 face modificări şi contrasemnează în 2015 (...)” ş.a.m.d.

S-a “auto-creditat” din bugetul localităţii?

Administratorul public anexează la concluzia însuşită documentele probatorii (inclusiv P.V. nr. 294 din 11.01.2016, precum şi cel încheiat de Pătru în 05.05.2016) şi subliniază că “de prezentele debite se fac răspunzători dl. Ştefănescu Dumitru şi dl. Pătru Mihai (colegi în acelaşi compartiment – n.r.)” şi că “Primăria trebuie să demareze acţiunea de recuperare a prejudiciului de 400.500.000 lei vechi”. Rezultă că viitorul primar va avea în sarcină expresă inclusiv recuperarea acestui prejudiciu. Suntem curioşi, în cazul în care va fi ales primar, îşi va imputa Pătru suma? Şi dacă da, se poate interpreta, la modul figurat evident, că s-a... “auto-creditat” din bugetul localităţii?

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

30.05.2016 - 22:56GRIGOROIU:Sa ti fie rusine Patru mihai atit tie cit si celor de spatele tau ca ne ai mintit,acum inteleg de ce vrei cu tot dinadinsul sa iei primaria pt. ca ne ai luat bani si nu ia i depus in primarie.Daca va exista un proces vom depune marturie sa ti fie rusine

30.05.2016 - 22:46Acuta ion:Acest Patru este un parvenit in ocnele mari ,care a omorit atitea animaie,se da veterinar dar nu stie nimic.In fata este foarte amabil iar in spate te ar omor.Acest Iordache la tinut in brate si l a ocrotit iar el l ar omori.Rusine Patru Mihai si celor din spatele tau care te ridica in slavi rusine,rusine.Domnule Pana ff frnos sa va faceti meseria ca asa mai aflam si noi adevarul.Felicitari dumneavoastra si domnului Tolontan

30.05.2016 - 21:49Georgescu:Asa un parvenit ca veterinaru asta in Ocne nu s-a existat.Dupa ce ca la tinut in brate atatia ani Iordache ,a mai si sustras bani din Primarie, parca ar fi fost averea lui

30.05.2016 - 21:47romika:Genul asta de bagabonti trebuie sa dispara.Cum sa faci manarii cu teren langa Primarie unde trebuia construit Centru de Informare si sa isi construiesti ditamai MALL-ul de 6 miliarde si tu este un functionar amarat.DNA sper sa faca lumina cat mai repede

Pagina 4 din 4 (4 comentarii din 19)

1234înainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...